Urfin şi soldaţii săi de lemn

„Pe vastul continent al Americii de Nord se afla cândva o ţară înconjurată de un pustiu cât vedeai cu ochii şi de un lanţ de munţi de-a dreptul de netrecut, purtând numele de Împărăţia Fermecată. Şi se numea aşa ţara aceea fiindcă trăiau în ea zâne bune, babe cloanţe-cotoroanţe, păsările şi fiarele vorbeau între ele, iară vara nu avea sfârşit: sub razele fierbinţi ale unui soare care nu apunea niciodată creşteau în pomi roade cum nu se aflau nicăieri pe faţa pământului. Trebuie spus că partea de miazăzi-apus a Împărăţiei Fermecate era populată de Mestecuşi – nişte omuleţi din cale-afară de sfioşi şi de blânzi, cei mai înalţi bărbaţi ai lor abia ajungând la înălţimea unui băieţel de opt ani de prin ţările unde oamenii nu cunosc minunile. Atotputernica stăpânitoare a Ţării Albastre a Mestecuşilor era Gingema, o vrăjitoare negrăit de rea, ce-şi trăia veacul într-o peşteră adâncă şi întunecoasă, de care Mestecuşii nu se apropiau nici să-i fi picat cu ceară. Totuşi, spre marea lor mirare, se găsi printre ei un localnic ce nu se sfii a-şi zidi casa în vecinătatea faimoasei peşteri. Numele lui era Urfin Juce... ” (A. Volkov)